Stiti de ce imi place sfarsitul lumii? Principalul motiv, pe langa cele strict personale pentru care nu e loc intr-un entry care se vrea a fi partial o cronica de film, este acela ca sfarsitul lumii e un proiect mereu amanat.
Sfarsitul in sine, nu si nenumaratele proiecte cinematografice cu mare succes de box office.
Recunosc, imi plac filmele despre doomsday. Rectific, imi placeau filmele despre doomsday pana cand mi-a ajuns.
Am facut cu genul asta de filme cum fac de obicei cu pufuletii sau cu semintele. Nu stii niciodata ca ai mancat prea mult decat atunci cand e prea tarziu.
Pentru mine, cel putin 2012 a fost ultimul “pufulete” dintr-o punga prea mare si desi a stat bine la capitolul ambalaj si promovare, gustul nu avea nimic deosebit.
Poate e din cauza ca sunt nostalgica. Poate ca perceptia mea asupra timpului care poate fi ingramadit ca si lungime, in doua ore de lung metraj s-a schimbat odata cu varsta.
Poate ca pur si simplu, vreau eu istorii mai bine legate, pe tipicul clasic bagat bine in cap la scoala presupunand expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punct culminant si deznodamant;
Sa fim seriosi, filmul cu pricina incepe de la jumatate, dupa ce oamenii au descoperit deja ce era de descoperit si anume ca pamantul se va transforma intr-o minge de foc si aceiasi oameni conspira, ceea ce e normal, dar sa stim si noi.
deci nu avem expozitiune. Intriga e dezlanata si personajele slab conturate, mai putin pustoaica obsedata de palarii care imi place tocmai pentru ca ar fi in stare sa se intoarca in casa in flacari de dragul palariilor asa cum as face eu, de dragul blogului…
Actiune avem, efecte avem, ingramadirea maxima de intamplari frizand realitatea si bunul simt chiar si al fictiunii, avem, mult prea multe pe milimetru patrat de banda cinematografica sau dvd, dupa posibilitati.
California se prabuseste in neant in timp ce eroul conduce vijelios o masina de fabricatie americana. Actualul iubit al fostei sotii este util doar pana cand nu mai are ce avion sa piloteze, moment in care alege sa moara, in mod foarte convenabil.
Cireasa de pe tortul apocaliptic este morala filmului dar pentru a ajunge la morala sa va schitez ideea de baza.
Mayasii rulz(bine, fiind mai multi they rule, dar rulz suna mai bine).
Adica ei stiau ca in 2012 vor avea loc explozii solare care vor cauza infimii neutrino sa devina mai putin neutri(na) si ajungand la pamant sa destabilzeze scoarta distrugandu-l in proportie de 90% (pe la final am prins o idee conform careia Africa ar fi supravietuit).
Evident, americanii afla primii, cam cu 4 ani inainte si pun la cale un plan. Planul secret, pe care indraznesc sa il deconspir este construirea a 4 nave gigant, undeva in Hymalaya, navele cu capacitate de 4000 de persoane urmand sa salveze floarea omenirii: Presedintii, membri guvernelor, artistii de marca, operele de arta clasice si in rest persoane destul de bogate sa plateasca biletul in valoare de un miliard de euro de persoana.
Paranteza: [aici imi imaginez delegatia Romaniei in frunte cu dl Basescu cu doamna Udrea, Guta si Adi Minune, Nevasta lui Pepe, what's her name, etc etc]
Revenind:
Lumea se sfarseste mai putin daca ai loc in guvern, esti star, esti ruda de parlamentar, seic sau alt posesor de miliarde in euro. Totul este o afacere, nu?
Pana si sfarsitul lumii ( in alta oridine de idei) dupa cum bine observa prietenul nostru Douglas Adams care a pus un restaurant cu replay la sfarsitul universului.
Back to 2012:
Eroul cu fosta sotie copiii proprietate personala, amanta magnatului rus si pudelul aferent ajung la respectivele nave/arce in timp ce pamantul li se darama sub picioare.
Se intalnesc in mod extrem de convenabil cu ucenicul lui dalai lama, bunica casapitoare de gaini, bunicul ochelarist si fratele muncitor la arce( presupunand ca asta este pluralul corect al cuvantului arca[de la Noe citire]), care avea un plan sa ii aduca la bord pe ai lui, dar prin concesie si pe eroi.
Extra bonus: Una din nave se strica si 4000 de oameni platitori de bilet raman cam pe langa in timp ce valul tsunami urias vine repede, repede sa inghita lumea.
Ei, sa vezi acum dilema. Sa ii salvam, sa nu ii salvam pe cei care ne bat la porti?
Noi, cei care vom pune bazele noii lumi de dupa potop vrem sa ne incarcam constiinta cu cei 4000 pe langa cele 6 miliarde care au aflat acum doua zile doar ca vor muri?
Trebuie sa fim umani, trebuie sa ii luam cu noi pe platitorii de bilet care si-au lasat rudele mai putin dragi sa moara si au ales sa se salveze.
Si asa au facut. I-au luat cu ei pe restul elitistilor mega bogati, inca 4000 de suflete “alese” care sa populeze dupa potop noul pamant, cu Wisconsin noul pol nord si un munte din Africa noul Everest.
Am gasit epilogul “incantator” si ideea ce nu sunt destul de importanta sau de bogata incat sa imi asigur un loc pe nava, reconfortanta.
If tomorrow never comes sau vine intr-o lume plina de politicieni si cantareti de manele si eu ar trebui sa ma trezesc in fiecare dimineata ca impart acelasi kilometru patrat si respir aerul deja respirat de madam Udrea, as fi in stare sa fac o nebunie si sa afectez integritatea si etanseitatea navei doar pentru a scapa de chin.
Vreti sa stiti cum se termina? La fel de trist cum incepe, cu happy-endul de rigoare si primele zile ale unei lumi in care nu as vrea sa ma trezesc niciodata.
Daca v-am convins sa mergeti la film imi pare rau. Daca v-am convins sa nu mergeti inseamna ca am mai multa coerenta decat cred eu ca am la ora asta, si dupa saptamana asta de vis( urat).
Efectele speciale sunt dragute.
Ah, si mi-a placut mult sfarsitul lui Charlie or what’s his name.
Cam atat despre 2012. Despre filme mai bune, incepand de data viitoare.
