Noi nu ne-am iubit Ep. 4

“Imi promisesem un an, 365 de zile si nopti in care imi doream sa rezist in umbra ta, separand putinul bine de rau, facand toate compromisurile altfel inimaginabile cu sentimentul ca alunecam pe nisipul fin al unei clepsidre si fiecare fir de nisip in cadere era inca un pas spre eliberarea care trebuia sa fie totuna cu razbunarea.”

 

Carti frenzy

Am primit Arta Conversatiei, editie din 1980

Am castigat o super carte le concursul organizat de Alex Moldovan aici.

Ii voi trimite o carte Mihaelei P in urma discutiilor prietenesti avute tot pe blogul lui Alex.

Am castigat premiul dat de Alexandra la ultima editie Bookfrenzy, de pana acum. Voi primi o carte care m-a facut sa exclam cand am vazut-o: waaaa

 Apoi am primit newsletterul Polirom si mi-am comandat “la oferta” cateva titluri de “sezon”. Alexandra  le crede siropoase fiindca sunt in colectia romanelor de dragoste insa eu nu mi-l pot imagina pe Rushdie, cel putin, scriind siropos, si daca stau sa ma gandesc bine, nici pe Cortazar.

Cei frumosi si blestemati
Francis Scott Fitzgerald

Cit de mult o iubim pe Glenda
Julio Cortazar

Pamintul de sub talpile ei
Salman Rushdie

Sfirsitul unei iubiri
Graham Greene

Intre timp imi fac putin curaj inainte se incep sa comand seria Dark Tower a lui S King de pe bookstation.

Ah, si fiindca sunt in semi-vacanta, adica am curs SAP 8 ore pe zi si apoi ma duc acasa, dar nu la mine, ci la prieteni, fiind in delegatie, mi-am luat cu mine Factorul Inaltare.

 

Noi nu ne-am iubit Ep. 3

“Nimeni nu ma putea rani la fel ca tine, si dupa saptamani intregi de depresie si insomnie, dupa nopti cu zeci de pachete de tigari consumate, cu scrum pe cearceaf si pe covor, cu bucataria plina de nori cancerigeni tot ce imi doream e sa vii si sa imi spui ceva, un singur cuvant care ma facea sa plang pana la lesin,  dupa care sa ma ridic si sa fac ordine in bucatarie de parca asta era primul pas spre o viata noua, sa spal cearceafurile incercand sa sterg orice urma a prezentei tale, sa intorc tablourile cu fata la perete, sa spal tricourile pline de mirosul tau…

Ma ajutasei mereu sa descopar un nou infern sub ultimul in care agonizasem crezand ca mai rau nu ar putea exista.”

 

Noi nu ne-am iubit. Ep 2

“In noaptea ce a urmat despartirii a dormit un somn greu, ca dupa o boala lunga.

Cu toate astea s-a trezit mai devreme decat de obicei si mergand la baie s-a privit in oglinda.

A descoperit cu surprindere o fata odihnita si ochii limpezi, pentru prima data neinrositi de lacrimi. Se gandi ca durerea, odata trecuta de o anumita intensitate, nu mai e perceputa de simturi decat ca un fulger, o arsura dupa care amorteala pune stapanire pe trup.

Se descoperi frumoasa in oglinda, dar poate ca doar nu se mai privise de mult timp. Cateva secunde se bucura vazand ca nu si-a pierdut, asa cum se temuse, abilitatea de a zambi.

Totul era bine. Totul avea sa fie bine, si asta nu mai era doar o minciuna spusa lui.

Pe masura ce isi realiza greseala, expresia fetei ii ramase nemiscata. Doar mainile ii cazura pe langa corp daramand totul de pe etajera.  

Zambetul care ii ramase agatat de buze in timp ce groaza ii intuneca ochii si o facea sa se prabuseasca pe gresia rece era zambetul de neclintit al mortilor. Doar ei zambesc atat de calm, atat de inselator dar asta doar fiindca nu mai stiu nimic, nu mai au nimic de iertat si tot ce le ramane e somnul si tarana.”

 

 

Noi nu ne-am iubit. Ep 1

 

“Pe vremea aceea ura inlocuise iubirea tot asa cum vara se insinueaza pe nesimtite in locul primaverii. Aceleasi gesturi odata dragi, redescoperite in lumina urii proaspat  nascute ii pareau odioase si totusi continua sa isi doreasca aceeasi apropiere. Ramasese obsesia, ramasese teama de singuratate, nevoia apropierii impletind atractia irezistibila cu sentimentul unui pacat ingrozitor comis ori de cate ori se regaseau intr-o sarutare la fel de intensa, la fel de flamanda si dureroasa ca la inceputuri cand totul era pus in seama iubirii.”

 

Bookfrenzy Siberian- Dr Jivago

Sa incep iar cu scuzele pentru inca o editie BookFrenzy care a durat  mai mult de doua luni?

O sa incep prin a va spune ca mi-a placut cartea desi nu s-ar spune, tinand cont de ritmul in care am citit-o.

Stiam despre Pasternak destul de putine lucruri inainte sa incep sa sa citesc Dr Jivago. Am facut ceea ce fac de putin ori inainte de a citi o carte, si anume am citit prefata.

Sunt de parere ca o prefata, oricat de obiectiva ar fi, ofera prea multe informatii care stirbesc placerea descoperirii unei lumi si in definitiv a unei istorii. Citesc prefata si postfata la sfarsitul lecturii, mai mult ca sa imi verific impresiile care de prea putine ori coincid cu cele ale autorilor.

Fiind vorba de literatura rusa care nu va fi niciodata una usoara dar de care ma voi simti mereu atrasa, spre deosebire de sentimentele mele fata de literatura germana, am ales abordarea cuminte si m-am documentat despre carte si autor.

Daca imi cititi recenziile stiti deja despre obsesia mea de a gasi asemanari care de care mai fanteziste intre carti si autori pe care oamenii nu ii asociaza de obicei.

Pasternak m-a dus cu gandul la Eliade, Dr Jivago la Noaptea de Sanziene. Ambele sunt romane fresca ale unor vremuri tulburi, ambele impletesc istoria cu ideea de predestinare, numeroase personaje si destinele lor incalcite, aceiasi autori prinsi intre dragostea pentru sotie si cea pentru alta femeie, de care sunt iremediabil atrasi.

Am avut pe tot parcursul romanului impresia ca Pasternak a incercat sa spuna atat de multe intr-un numar relativ limitat de pagini ca a incercat sa includa atata de multe personaje si destine dispensabile pentru firul principal al romanului dorind sa expuna cat mai bine istoria si efectele ei devastatoare asupra Rusiei, motiv si pentru care cartea lui a iscat reactii atat de puternice si a sfarsit prin a castiga un premiu Nobel.

Trebuie sa spun ca incredibila capacitate a lui Pasternak de a descrie nu istoria in ani si evenimente din manuale ci efectele ei asupra unei natiuni ravasite, infometate redusa la zdrente si ruine fumegande i-a adus pe buna dreptate un premiu atat de important insa nu acest fir al lecturii m-a prins si m-a facut sa termin volumul.

Superficiala si probabil mai sentimetala decat vreau sa recunosc, am ales calea usoara a lecturii, propunandu-mi sa il urmaresc pe Jivago prin Rusia devastata, drama si rarele lui momente de liniste, pornirile atat de umane si totusi atat de condamnabile dintr-o perspectiva morala rigida.

Romanul incepe cu mama lui Jivago si sfarseste cu fiica si volumul de versuri al acestuia. O fiica pe care timpul si-a pus amprenta transformand-o intr-o imagine fidela a destinului tulburat, a prabusirii si renasterii natiunii ruse. Un volum de versuri marcand speranta si surprinzand frumosul si miraculosul intrezarit in ciuda foametei si saraciei, in ciuda nenumaratelor tragedii.

Jivago continua sa existe prin fiica bastarda cu femeia pe care o iubise cel mai mult.

Am ramas cu un gust amar vazand ca Jivago a murit singur inainte sa aiba sansa de a indrepta lucrurile dsi nu sunt sigura ca el ar fi avut intentia sau puterea de a face asta sau viata il invinsese deja in momentul in care Strelnikov si-a luat viata dupa lunga discutie despre Lara avuta cu o seara inainte.

Nu stiu cum arata Jivago, asa ca nu pot raspunde provocarii Alexandrei, nu va voi spune ce m-a suparat in carte asa cum a facut Roxana inainte de a abandona lectura, tocmai fiinda ii impartasesc majoritatea opiniilor.

Desi Jivago m-a purtat de-a lungul a zeci de de ani si sute de pagini a fost si va ramane un personaj fara chip la fel cum si Lara, asemenea mortii lui Saramago este frumoasa si atat, cititorul fiind lasat sa isi imagineze acea frumusete dupa bunul plac. Desi nu stiu cum arata eroii cartii stiu cum arata principala eroina, Rusia in ruine, arzand mocnit, Rusia sub zapada, Rusia cu caile ei ferate ducand catre nicaieri, cu satele distruse, cu oamenii inraiti, cruzi si zdrentarosi, deseori in pragul nebuniei.

Nu voi incheia aici recenzia unei carti prea complexe pentru a fi descrisa exact de o cititoare amatoare asa ca mine. Partial fiindca sunt coplesita de tristetea sfarsitului bunului doctor, poate fiindca afara e viscol si vantul bate cu putere in geam, de parca citind despre iarna Siberiana din caldura camerei mele albastre am adus viscolul in oras si un pic in suflet.

Alexandra a scris mult mai bine despre carte aici.

 

Viril Smoky sau viata bate haifaivu’

Viril Smoky s-a mai numit si “Cine a spus ca facebook nu e haifaiv” si “Pitziponcii exista” si  «Hai sa facem un gest frumos si sa ii luam saracului baiat un tricou ».

Ah, si intr-un acces de mega-rautate m-am gandit sa numesc postul si « Universitatea din Pitesti, Educatie Fizica si Sport rulz »

Dar sa revenim la introducere.

In ultimele doua zile am tot primit invites pe facebook unde am un profil facut demult si accesat de doua ori pe an ca sa fac putina curatenie in inbox, sa vad ce fost coleg are un job mai tare ca al meu, etc.

Pe majoritatea celor care mi-au dat invites ii cunosteam cel putin din vedere. Pe cei mai dubiosi i-am refuzat politicos insa nici o invitatie nu m-a surprins, evident, placut,  ca cea a lui Virgil Smoke, supranumit de Alexandra careia m-am grabit sa ii trimit linkul : Viril Smoky.

Si asa i-a ramas numele. (TaDam)

Mesajul avea urmatorul continut oarecum socant, eu fiind o persoana relativ serioasa si cu siguranta foarte « a naibi », scorpie cum mi se mai spune in particular.

Subject : Buna

Continut : esti frum as vrea sa te cunosc:d

Mai sa fie, cine esti tu pictore, exclam cum ar face un bun prieten,  zarind un avatar mititel cu muschi si ochelari de soare a la Devid Becam..

Ma pune cel cu coarne sa dau click pe profilul lui Viril Smoky unde gasesc aceeasi divina poza cu bicepsi si abdominali bine conturati, mana la brau, pe cand cealalta, ridicata fotografia modelul, evident, cu un telefon.

In fundal, un pat cu lenjerie albastra.(cealalta optiune era baia insa baietii, spre deosebire de fete, par sa fie capabili sa isi faca poze cu telefonul si fara sa se uite in oglinda).

Fiindca pozele nu spun totul despre oameni insa cuvintele da, iata ce am gasit pe profilul lui Smoky :

Nota: parantezele imi apartine adica sant ale mele

Basic Information

Sex:

Male

Current City:

Pitesti, Romania

Children:

Cirjan (wat is dass???)

Relationship Status:

In an Open Relationship (adica “eu incerc dar nu prea imi iese”; open fiindca doar eu stiu ca exista”; “avem o relatie dar ei sa nu ii spuneti”)

Anniversary:

July 1, 1988 (adica aveam cinci ani cand s-a nascut Smoky)

Interested In:

Women (logic)

Looking For:

Friendship
Dating

(how about the sex part?)

Personal Information

Activities:

Stau degeaba:)) (normal)

Interests:

nimic (normal)

Favorite Music:

orice (manele sa fie)

Favorite TV Shows:

nimic ca tv emisiunile sant o prostie

Favorite Movies:

Glory Road

Favorite Quotations:

Bate fierul cat e cald:)) (aici nu pot sa comentez, ca sigur as spune o mare prostie)

About Me:

Nimic,nu am cu ce sa ma laud (nici aici)

Finalul apoteotic al profilului lui Smoky – ochi de libelula, ratacit din lumea haifaivului in cea elitista a Facebook-ului  il gasim in capitolul  education.

Nu va las sa ghiciti la ce facultate e student Viril, va spun eu, cu copy paste fiindca nu imi permit sa ii violez intimitatea punandu-va la dispozitie linkul catre minunatul profil pe care il detine pe facebook.

Va trebui sa ma credeti pe cuvant ca Viril exista, l-am vazut cu ochii mei, mai dezbracat decat imi doream si pot sa afirm cu incredere ca atunci cand se va face mare si va avea bani de o camasa sau macar de un trening cu dungi verticale pe exteriorul piciorului, Viril va fi profesor de sport.

Education and Work

College:

• Universitatea din Pitesti
• Educatie Fizica si Sport

High School:

• Liceul Teoretic Onisifor Ghibu

P.S Nu pot publica nici poza sus-povestita, in principa de teama ca Viril Smoky e student si la drept  ca a doua facultate si o sa dau de belea daca ii folosesc imaginea divina fara sa ii cer voie dar daca insistati sa il cunosteti si vreti sa aflati mai multe despre el lasati un semn si promit ca va dau linkul catre profilul lui, in particular. Shhh…

 

Avatar is Space Pocahontas

Proof:

Image aka proof courtesy of Bogdan, the knower of everything interesting, cool or slightly geeky.

 

Stirea zilei cu Tahiti, Haiti, Papiti, Bucharest si Budapest

Romania a trimis ajutoare in Tahiti. Mi se pare perfect normal, oamenii aia au trecut printr-o mare drama. Sau nu erau ei?

Ah, Ministerul Apararii Nationale a trimis un batalion de vanatori de munte,  la mare, in TAHITI

 plus 2000 de tone de ajutoare pentru sinistratii din HAITI.

Diferenta e mica, avand in vedere ca ambele sunt insule. E drept, una e situata in Pacificul de sud alta in Atlantic, una este o ruina, alta un paradis exotic.

E perfect normal si scuzabil ca o astfel de confuzie sa se produca si saracii vanatori “de munte” sa realizeze abia pe aeroportul din TAHITI ca au gresit destinatia, putin..

Daca stam sa gandim problema rational, la stirea ca un cutremur teribil a lovit capitala Romaniei jumatate din statele lumii ar trimite ajutoare catre Budapesta asa ca hai sa nu fim rautaciosi si sa nu ii condamnam pe organizatorii misiunii de intr-ajutorare ca au gresit destinatia.

 

Declaratia ministrului apararii incheie apoteotic aceasta stire neverificata si neconfirmata de surse verificate in prealabil insa prea tare sa nu fie amintita in fuga:

“Eu zic ca nu trebuie sa facem un spectacol din chestia asta. Adica, numele seamana foarte, foarte mult. Haiti , Tahiti , Mahiti, Papiti. Sa le ia dracu’, suna la fel”

TaDam!

P.S1: Puteau si ei macar sa ii avertizeze pe baieti( vanatorii care va sa zica) sa isi ia costumele de baie cu ei.

P.S2: O fi adevarata stirea asta?

P.S3: Am observat ca oamenii ajung pe blogul meu incercand sa afle daca stirea e adevarata insa nu le pot fi de folos. 

Nu am reusit sa gasesc surse oficiale care sa confirme stirea care, de altfel,  nu apare in nici un newsletter de azi.

Cred ca daca ar fi fost adevarata ar fi fost preluata imediat de ziarele din Romania si ar fi surclasat rapid scandalul cu Mercea Prezidentialul.

Probabil ca e vorba de o farsa, una foarte desteapta de altfel.

Cred ca o parte din mine nu vrea sa creada ca am putea sa cadem atat de rau in penibil.

Time will tell.

 

 

Nu ma-ntreba nimic in seara asta…

Sunt in plin proces de regandire a propriei vieti, mai ales in ceea ce priveste viitorul asa cum mi-l imaginam versus asa cum poate fi, avand in vedere situatia.

Nu veti intelege nimic, oricum e doar un alt post egoist pe un blog egoist in care doar fiindca scriu mai mult de cele bune decat de cele rele sau incerte nu inseamna ca asta e proportia corecta a evenimentelor.

Sunt cateva vise la care a trebuit sa renunt. Obsesia revine cand ma astept mai putin, evocata de lucruri banale, cum ar fi o fotografie, o jucarie, un cuvant.

Trebuie sa imi amintesc sa nu mai cred in unele lucruri, trebuie sa imi amintesc de vremea in care nu imi doream nimic din ceea ce ma face sa sufar acum.

A fost odata o jucarie pe care mi-o doream foarte mult dar pe care acum nu o mai vreau, partial fiindca nu o pot avea, partial fiindca nu e o jucarie noua si nu poate fi exclusiv a mea.

Nu o mai vreau si totusi, nu ma pot obisnui cu ideea…