Bookfrenzy de Octombrie

Motto : Ca sa fii fericit nu trebuie sa te ocupi prea mult de ceilalti.

Camus. Caderea

E un fel de manie a mea sa compar, sa clasific si sa incerc sa asez in ordinea fireasca atat cartile cat si oamenii, si tot ce intra in raza mea de actiune. Cred ca as fi avut o cariera de succes ca bibliotecara.

Dar sa revenim la bookfrenzy de octombrie.

Am in fata al doilea volum de Camus cumparat, dupa ce pe primul l-am lasat Alexandrei la Iasi.

Volumul grupeaza cele mai bune scrieri ale lui Camus. Din fericire, mai ales pentru clubul de carte, nu citisem Caderea desi atunci cand imi place un autor obisnuiesc sa citesc mai mult decat opera care m-a cucerit.

Mi-e greu sa scriu despre « Caderea » lui Camus chiar si cu notitele in fata. Ca mai toate cartile de la bookfrenzy a fost citita in etape, cu pauze mari desi de data asta etapele coincid cu cele cinci zile in care se desfasoara actiunea cartii.

Cinci zile in Amsterdam descris ca un purgatoriu inconjurat de ape decolorate(descrie Amsterdamul ca pe o fotografie alb negru, usor, invechita)

5 zile si povestea unei vieti din perspectiva « eroului » Jean Baptiste Clamence Judecator penitent.

Abia la sfarsit va fi explicata sintagma, desi scopul declaratiei eroului transpare de-a lungul relatarii.

Primul citat notat in caiet este urmatorul : Intr-o singura fraza vom putea spune totul despre omul modern : ii placea desfraul si citea ziare.

Si scria bloguri, am scris eu in paranteza, pe 5 octombrie.

Camus a scris despre om, asa cum este, nu asa cum vrea sa se vada. Nu cred ca eroii lui au ceva deosebit, cred ca ei ne-au stat alaturi in metrou vineri, am stat la coada la Cora in week-end sau ne-am intepat cu ei pe bloguri, alte incercari disperate de a ne descoperi ca fiind altfel, nu neaparat mai buni sau mai rai ci «diferiti » de tot ce fac sau spun ceilalti.

Caderea nu mi s-a parut multe vreme un titlu indicat fiindca Jean B mi-a parut inca de la inceputul cartii un personaj decazut de parca acea cadere amintita s-a produs odata cu coborarea maimutelor din copaci.

In italic, voi amesteca atat citate din carte, care vor fi si subliniate cat si notitele din caietul cu idei(doar italic).

Camus scrie despre om cu o gratie si o fluenta demne de un subiect mai nobil.

Citind cartea mi-am amintit de Kundera, care abordeaza mult mai direct firul psihologic al relatarii si pierde ceva din lirismul prozei lui Camus.

Amandoi sunt observatori si desenatori extrem de fini ai naturii umane, citindu-i nu poti sa nu simti ca ei spun ceea ce tu nu numai ca nu indraznesti sa rostesti ci nu indraznesti nici macar sa gandesti.

Daca amandoi ar fi legisti, disecand si expunand in detaliu anatomia unama atunci Camus ar folosi acuarele pentru a o descrie si Kundera un aparat foto cu blitz puternic.

Realitatea e aceeasi, usor deranjanta cand te descoperi la fel de « ticalos » ca Jean Baptiste si stii ca sub pojghita fina a moralitati nimic nu te poate deosebi de el.

M-a facut sa zambesc replica referitoare la nemti : Cand nu ai caracter trebuie cel putin sa ai metoda.

JB e Bunul Samaritean deghizat, e eroul de pe peronul lui Octavian Paler, o extrema si prin urmare un personaj periculos.

E obsedat de dorinta de a se gasi deasupra celorlalti, vrea culmi sau balcoane inalte, situatii care il disting de ceilalti, asezandu-l deasupra lor.

Ma bucuram de viata si de propria desavarsire (OMG am scris dupa citatul asta)

JB e avocat si ii apara pe ucigasi doar fiindca faima aparatorilor de ucigasi nu e efemera cum e cea a ucigasilor. Asta ii e rationamentul si singura justificarea alegerii unei vieti de partea binelui.

Se socotea supraom si mai inteligent decat toti ceilalti.

Pare marinimos dar gesturile lui sunt motivate de nevoia-i avida de a fi admirat. Pare ca e iertator si isi nedumereste dusmanii ale caror jigniri le uita. El nu iarta, ca noi, ceilalti, care ne fortam sa iertam dar nu uitam, el uita pur si simplu fiindca se iubeste pe sine mai mult decat orice altceva.

Asa e omul […]are doua chipuri, nu poate iubi fara sa se iubeasca pe sine.

JB poate sa se iubeasca doar pe sine fiindca are o « infirmitate afectiva » care il face indiferent la tot ce ii e exterior.

Nu mi-am amintit niciodata decat de mine insumi…

Toate induiosarile mele nu ma privesc decat pe mine..

Totul se rezuma la persoana lui astfel incat la vederea unei tinere care se arunca de pe un pod in Sena el se grabeste sa isi continue drumul spre casa… Plouase si trebuie ca apa era ingrozitor de rece…

La un moment dat ceva i se intampla. Realizeaza ca nu era atat de important pe cat isi dorea, ca in ciuda eforturilor lui nu era recunoascu asa cum avea nevoie. Vrea sa se sinucida doar pentru a le da o lectie celor care il ignora insa se opreste fiindca nu ar fi suferit nimeni.

Adresandu-se interlocutorului sau enigmatic JB il sfatuieste sa nu  fie sincer cu prietenii cand acestia i-o vor cere. Oamenii cer parerea celorlalti doar sperand ca raspunsul ii va ajuta sa isi intareasca parerea buna despre propriile persoane.

Schimbarea in viata lui s-a produs odata cu aparitia umbrei mortii. Desi inca tanar, incepe sa numere timpul care i-a mai ramas pentru a-si ideplini menirea pe care nu o cunoaste.

Devine obsedat de adevar si minciuna, recunoaste ca este un ticalos si incearca  sa evite « judecata » propriei constiinte oferindu-se drept motiv de batjocora celorlalti.

E hotarat sa isi distruga buna reputatie si eventual, va reusi, din cauza neputintei de a-si impaca poririle firesti si constiinta brusc aparuta la confruntarea cu ideea mortii care il pandea si pe el, chiar si de pe culmile sau balcoanele lui inalte.

Nu va voi povesti cartea. Nu pot cuprinde in bietele si putinele mele cuvinte geniul lui Camus nici complexitatea personajului sau.

Prea multe idei, prea multe palme date umanitatii imblanzite de reguli care ne sunt nefiresti asa cum ii erau si lui JB.

O carte in care te vezi ca intr-o oglinda perfecta si nu te recunosti fiindca ceea ce esti nu este ceea ce iti doresti sa fii si stai stamb ca sa te conformezi regulilor unei societati care nu pare a fi fost croita pentru oameni.

Magistrala descrierea implicarii eroului in relatii cu femeile, atitudinea, gesturile si justificarile lui fantastice, si mult mai sincere decat explicatiile jenante ale majoritatii semenilor nostri.

Un erou de aplaudat pentru sinceritate si umanitate findca te compari, vrand nevrand cu el pe masura ce citesti si te simti atat de bun si de frumos si de corect incat urci un balcon mai sus pe scara respectului de sine, si maine o sa ajuti o doamna in varsta sa isi care bagajele pe scari la metrou si vei primi in schimb binecuvantari si mii de multumiri care iti vor asigura un loc in rai, pentru mai tarziu.

Adevarul e ca JB, care mi-e simpatic pentru sinceritate la inceput se dovedeste spre sfarsit a fi slab si subjugat de teama mortii. Da, asta il face si mai asemanator noua insa il indeparteaza de idealul meu de erou de neclintit desi la final puncteaza cu o ultima dovada de cruzime specific umana.

Presupunand ca ar intoarce timpul in loc si ar fi in masura sa o salveze pe tanara sinucigasa eroul exclama :

Sa presupuneam ca ruga noastra s-ar indeplini. Ar trebui sa trecem la fapte. Brr.. ! Apa e atat de rece ! Dar sa nu ne nelinistim ! Acum e prea tarziu, va fi intotdeauna prea tarziu. Din fericire !

Ce ar mai fi de spus in concluzie ? Nu sunt JB, nu doar pentru ca sunt fata ci pentru ca filtrele mele morale functioneaza prea bine si as fi sarit in apa rece desi nu stiu sa inot.

Il cunosc insa pe omul care seamana cel mai mult cu JB si pe care l-am recunoscut, tresarind in atatea pagini ca a trebuit sa declar din nou ca toate cartile sunt citite la momentul potrivit si vin cu mesajul de care avem cel mai mult nevoie.

Pentru mine mesajul cartii sta in replica de final, legata de context sau nu neaparat.

! Acum e prea tarziu, va fi intotdeauna prea tarziu !